Alexandru Cocieru Coci.ro: Despre ce vreau eu, cum vreau eu

2Feb/20120
 

Dute-n Veneția că-i la modă și că-i Februarie!

Și că-i un frig numa' bun de stat în camera de hotel și de exersat poziții producătoare de copii. Eu am fost și era să mă și însor.

Cei la la F64 (pentru internauți de 8 ori tasta F8) au dat drumul unei campanii de îndrăgosteală. Zic ei așa că dau pe degeaba o excursie în Veneția, pentru unul dintrei cei ce investesc într-un aparat foto Canon ori dupe net, ori în showroom, între 01 (adică ieri) și 14 (adică peste 12 zile), că doar de, dacă te duci în Veneția să-ți ceri prietena în căsătorie, sau să-ți duci

Filed under: Internet Continue reading
26Ian/20120
 

Nici măcar Zoso nu mai vrea

Se pare că PIPA și cu SOPA intră în acțiune fără a fi măcar intrate în vigoare. Zoso, un cel mai mare blogger din România zice că nu mai vrea, zice că nu mai poate cu prostia și minciuna și falsitatea pe online, și mai ales pe bloguri, unde lumea se așteaptă la mult mai multe decât de la ziare.

Vali Petcu pe numele lui din buletin, Zoso și-a șters conturile de facebook și twitter. O fi pe bune sau e doar un exercițiu de imagine, rămâne de văzut.

Cert este că, după câte porcării am întâlnit în ultimele săptămâni când am început să urmăresc mai atent blogosfera, cu regret trebuie să îi dau dreptate. Este plin de curve virgine, care mai de care mai înțepate, "corecte" și mai ales ipocrite.

Altfel, bună dimineața.

[Update]: pe același subiect și cu o idee foarte bună. Ia-ne banii Zoso, eu mă abonez cu siguranță.

19Ian/20120
 

Îm rând cu trend-ul

Câteva link-uri pentru sfârșitul de zi:

Portaluri importante din online ripozteaza față de proiectele de lege americane SOPA si PIPA - despre aici

Un sibian și-a exercitat dreptul la libera exprimare și riscă să fie acuzat de instigare - aici

Capitalism pe pâine dă soluții - aici

12Ian/20120
 

Pisi se apucă de scris

O dragă prietenă, pe numele ei Anca Irimie, s-a apucat, după îndelungi (2 zile) de insistențe, de scris.

Cu foarte mare optimism în ceea ce ține stilul scrierilor acesteia, vă invit să o urmăriți.

4Ian/20121
 

Social media, un drog legal

Am auzit ultima vreme foarte multă lume care se tot plânge că nu mai poate cu facebook, că nu mai poate cu schimbările și nu mai poate cu grămezile de conținut de pe toate rețelele gen social media.

Ei bine, nu am auzit pe nici unul să fie atât de supărat încât să renunțe la a mai fi prezent în SM (= social media, că mi-e lene să tot repet atâta), fapt care mi-a pus, în mod evident, un semn de întrebare. Dacă tot nu mai puteți cu toate cele mai sus enumerate, cine vă ține, close account și pace bună. E, vedeți voi, nu e chiar atât de simplu (și nu mă refer la 3 click-uri) să renunți la a fi implicat în cel mai dinamic canal de comunicare existent. Dacă renunți, cine-ți mai zice și ție ce și pe unde se întâmplă, sau cine sa mai combinat cu cine, sau, sau sau...

Suntem o generație atât de flămândă de informații rapide și la obiect încât facebook-ul și toate celelalte rețele (a se observa cum vă sugerez, subliminal, că facebook e cel mai tare :) ) au ajuns să ne fie indispensabile în tot ceea ce facem. Postăm pe fb momente hazlii, stări despirit, starea civilă, zicem cu cine suntem prieteni, ne trimitem mesaje, e mai multă informație decât ai putea aduna într-o discuție tet-a-tet de câteva ore.

Toată lumea facebook-uiește pe toată lumea. E suficient să știi un nume și doi prieteni comuni ca să găsești persoana pentru care, din orice motiv, ai dezvoltat un interes. Toată lumea scrie câte ceva, indiferent cât de des, pentru că vrea ca cei care îl/o cunosc să îl/o bage în seamă și să-și dea cu părerea. Oamenii întreabă dacă să-și cumpere ori nu ceva, cum e zăpada pe pârtie, cât de caldă e apa la mare.

Dacă mâine ar dispărea toate rețelele SM de pe web, am fi pierduți, nu am mai avea idee cum să intrăm în legătură cu unii oameni pe care îi urmăream doar acolo, nu am mai avea cum să ne arătăm unii altora pozele sau filmulețele făcute în vacanță, poze cu Ionela la 1;2;3;4;5;6 ani, cu prima zi de școală, pe care să o vadă și mătușa din Canada ș.a.m.d.

Suntem dependenți de SM și asta nu se va schimba niciodată, SM-urile vor continua lupta pentru fidelizare, ne vor ademeni în continuare cu unele și altele care mai de care mai acceptate ori dimpotrivă aclamate.

Așadar, terminați cu prostiile și continuați cu SM-urile, că altfel, noi ăștia care profităm de voi, nu vom mai avea cui face reclamă :)