Alexandru Cocieru

There is a lot of judgement in regard of my tattoos. Some consider them ugly, some inappropriate, some just don’t like the idea at all, and there is a little few that really understands the meaning of a tattoo, for me.

Let me try and explain my reasons.

We, as human beings have a tendency to forget things, we misplace our car keys, phones, favorite jacket or never seem to find a suitable tie or pair of socks. This are little things that we forget on a daily basis. There are however some more important things that get our of our memory. Things like first kiss, first beating we took in school, first rose we offered to a dear person. People change throwout the years, we grow pubic hair, beards, breasts get bigger, brain gets more busy, thoughts more complicated and ideas elaborate. This is all part of our evolution from toddlers to teenagers and later on, grownups. Nothing abnormal you would say, it’s OK to forget things, if we wouldn’t be able to do that, we’d go crazy.

Aceasta  scriere este cat se poate de neinteresanta pentru majoritatea, pentru cei care nu ma cunosc si carora nu le pasa. Nimic mai mult decat o scriere personala, imbibata de concluzii.

In ultima perioada, m-am imprietenit cu doi muzicanti. Interesanti oamenii si totodata ciudatei. Doi muzicanti, un clarinetist si un trompetist cu talent si daruire. Drept urmare, ultimele doua saptamani, am fost prezent la cel putin zece cantari care ii implicau pe respectivii. Dragilor, este o alta lume, un altfel de univers parca, o viata unde tot ce conteaza este viata in sine. Unde dragostea este ridicata la cel mai inalt nivel cu putinta, unde banii nu conteaza (mai mult decat o asigurare a existentei).

Astazi am sa dau o veste de miliarde.. nu stiu pentru cine (probabil importanta doar pentru mine). Si, daca nu v-ati obisnuit inca, o sa o trag in rime.

Incep sa cred din ce in ce mai mult in titlul acestui post. Exista putina lumea care ma intelege cu adevarat (mai degraba pe care o las sa ma inteleaga), si de cele mai mutle ori, pe unde trec, las in urma prapad.

Cred ca si acest blog este un calaret singuratic… subzista singurel cu cateva posturi, pana vin cu o avalansa de noi scrieri care apar de cele mai multe ori in momente in care ma incred din ce in ce mai mult in solitarism.

Ma gandeam zilele astea la “Ce-ar fi daca”. Cear-fi daca nu am avea nevoie de bani, ce-ar fi daca incalzirea globala ar fi doar un mit, ce-ar fi daca opiniile noastre ar conta macar 0.1%.

O multime de “Ce-ar fi daca” fara un raspuns concret si absolut. Intrebarea care deriva din aceasta concluzie este “Pentru ce oare?” sau “La ce bun?” sau orice alta interpretare a celor inainte scrise. Da, traim pentru a munci sau muncim pentru a trai, iubim pentru a fi fericiti sau suntem fericiti pentru ca iubim.

“O parte din timp ne este rapita, alta ne este sustrasa, alta se scurge. Dar cea mai urata pierdere este aceea datorata neglijentei. Si daca vei voi sa bagi de seama, vei vedea ca cea mai mare parte a vietii noastre o pierdem facand ce nu trebuie, o mare parte nefacand nimic, intreaga viata, facand altceva.”
Seneca

Si atunci stau si ma intreb, ce e de facut? Am facut zilele astea ceva ce cred ca trebuia facut cu cel putin 2 ani in urma. Ceva ce ma roade si acum pe interior, ceva ce a ranit, flustrat si suparat o gramada de lume. Dar, asta e.

Da, incepand cu data de 01/04/2009, nu voi mai face parte din echipa SWISS Venture. De ce? ei bine, decizia imi apartine, nu am fost plecat, pur si simplu nu am avut cum sa mai stau.

Fara resentimente ori alte cele porcarii, ma retrag in glorie, si declar public (parca as fi Nastase) ca imi va face o reala placere o posibila viitoare colaborare cu cei de la SV pe parte de development (PHP sau xHTML).

StudentIN ramane pe mainile lui Steff (good luck dude).

Experienta la SV, scurta, si nu ca nu ar fi fost loc de stat, din potriva… dar, tinand cont de faptul ca a fost primul meu job fulltime, contrar tuturor teoriilor mele personale care stipuleaza clar ca Alexandru Cocieru si munca 8 ore pe un scaun in fata unui monitor sunt complet incompatibile, zic ca a fost more than enoth (6 luni.. ptiu la naiba…). Am facut parte dintr-o echipa tanara, management cu experienta in web, banuiala mea, cred ca nu m-am pupat cu birocratia, nu cred, sunt convins faptic vorbind.

Inchei. A fost interesant, educativ, scurt dar intens. All the best guys, si ne vedem in office pana pe unu aprilie (si nu e o gluma).

Cheers!

Am doua zile la activ in care ma plimb prin oras in cautarea unui spatiu comercial. Pentru ce? ei bine, am si eu o mica afaceriucica si vreau un showroom. Prietene… e jale, unde pana acum erau magazine si magazinase de tot felul, de mobile, de hainute pentru copilasi, bomboane, fornetti si alte cele de-ale patiseriei, e gol, sunt foi A4 pe care scrie “De inchiriat”, durere.

Durere pentru unii, fericire pentru altii (vezi eu). Ei bine, am dat cateva telefoane, am intrebat, metri patrati, pret, gaz, curent si alte cele… asta nenorocire, inca exista speranta, din ce in ce mai multe vitrine se tapiteaza cu foi A4 si romanul nostru inca tine de pret.

Unicul spatiu de care am dat si la care am primit un pret real, la valoarea lui de suprafata (27mp) si un cost de 200 EUR. Nici mie nu mi-a venit sa cred oarecum ca poti in orasul lui Hermann sa gasesti un spatiu intro zona unde masinile stau in coada toata ziua si se plictisesc.. cu 7 eur / mp.

Concluzie, fac showroom si dau sampanie cand il deschid

Cheers!

Astazi a fost ziua cea mare. Dupa multe deliberari si dubii si intrebari si nehotarizme, incepand de astazi, 12/03/2009, Golf-ul pe care il alerg are un plus de 25 cai putere (130 in total). Asta, plus rotile de vara au dus la un orgasm stelth pe care l-am avut in timp ce conduceam fulgerator pe valea Oltului, la primul test drive al “Bolidului” cu upgrade.

Daca te bate gandul sa mai adaugi niste caluti (asta daca nu iti ajung cei pe care ii ai), recomand cu toata increderea chip tuning. Pana la urma, este aceiasi masina, fara nimic in plus sau minus. Unicul lucru care difera, ete formula de combinare O2 + Motorina / Benzina.

Toata afacerea ma costat 180 de euro si 15 minute. Maine am un drum de 600 km pe care il parcurg de obicei in 8 ore. Sper sa imbunatatesc timpii .

Cheers!

Dupa luni, ani chiar de cugetari si tentative, am reusit intr-un final sa iau un domeniu, un WP si o tema mai de zile mari, si sa incep ceea ce urmeaza, intr-un oarecare viitor, sa se numeasca un blog.